Începutul slujirii consistente a Parohiei Ortodoxe Române din Luxemburg urcă spre finele anului 1995, chiar dacă au mai trecut și slujit sporadic și alți preoți. În decembrie 1995 ÎPS Serafim a instalat pe PC Pr. Constantin Duțuc în calitatea de paroh a comunității ortodoxe românești din Luxemburg.
La inceput fiind comunitatea foarte mică și încă nerecunoscută de autoritățile locale, preotul comunității a trebuit să muncească în altă parte pentru a se întreține. În anul 2004 Biserica Ortodoxă Română din Luxemburg a fost trecută în lista cultelor recunoscute de stat, oferind preotului paroh și salariul din partea statului.
Părintele Constantin Duțuc a dus singur greul slujirii comunitatii păna in anul 2016. Atunci când teologul Ion Tîrgoală a fost hirotonit diacon pe seama parohiei. Tot în acea perioada și preotul Emanuel Duțuc a fost transferat din Arhiepiscopia Sucevei ca preot slijitor în Luxemburg.
În 2016 statul luxemburghez a oficializat separarea Statului de Biserică și prin urmare și oprirea salarizării preoților, doar preoții recunoscuți pană atunci au rămas cu vechile beneficii, cei încadrați ulterior nu mai pot avea nimic din partea Statului.
Începând cu anul 2017 Biserica Ortodoxă Romană a intrat intr-o noua epocă. Dacă până atunci se slujea paralel cu încă doua comunității, începând cu anul 2017 avem biserica în exclusivitate, putând să ne desfașurăm slujbele în deplină rânduiala și în timpul liturgic adecvat. În luna mai a anului 2017 a fost sfințită biserica după rânduiala ortodoxă.
Ziua de 28 mai 2017 va rămâne pentru mult timp o sărbătoare de o deosebită importanță pentru credincioșii ortodocși români din Luxemburg, care l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim. IPS Sa a săvârșit slujba de sfințire a Altarului și a noii catapetesme din biserica cu hramurile “Nașterea Domnului” și “Sf. Ap. Matei”.
Sâmbătă, 27 mai, Părintele Mitropolit a oficiat Taina Sfântului Maslu înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură de la finalul slujbei, IPS Serafim a explicat celor prezenți semnificația resfințirii unei biserici. De asemenea, credincioșii prezenți au putut adresa ierarhului întrebări în cadrul deja binecunoscutei Seri Duhovnicești.
Sărbătoarea Sfințirii a debutat cu întâmpinarea IPS Părinte Serafim și a Eminenței Sale Jean-Claude Hollerich, Arhiepiscopul catolic de Luxemburg. În continuarea s-a săvârșit slujba de târnosire a Sfintei Mese prin punerea de Sf. Moaște în piciorul acesteia precum și sfințirea noului iconostas al bisericii.
Sărbătoarea a căpătat un aspect pan-ortodox prin participarea la Sf. Liturgie a tuturor preoților ortodocși din Luxemburg și a credincioșilor din comunitățile greacă, rusă și sârbă. Printre invitații de seamă s-a numărat și domnul Lilian Zamfiroiu, Ambasadorul României în Luxemburg.
În cadrul Sf. Liturghii, IPS Serafim a hirotonit întru preot pe diaconul Ion Tîrgoală pe seama parohiei din Luxemburg.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a tâlcuit pericopa evanghelică citită, accentuând importanța rugăciunii, a iubirii și a unității creștinilor. De asemenea a mulțumit tuturor celor care s-au implicat activ în realizarea acestui scop nobil și sfânt. Mulțumiri au fost aduse și Bisericii Romano-Catolice, care a sprijinit activitatea comunității ortodoxe române și a oferit această frumoasă biserică spre slujire. În semn de prețuire frățească, Arhiepiscopului Jean-Claude i-a fost oferită o Gramată Mitropolitană. La rândul său, acesta a mulțumit pentru invitația de a fi în sânul comunității românești cu ocazia acestei sărbători și subliniind faptul că Biserica Ortodoxă Română din Luxemburg este percepută ca un element de îmbogățire duhovnicească pentru Biserica locală.
La finalul slujbei toți credincioșii prezenți s-au putut închina, sărutând Sf. Masă și primind binecuvântarea IPS Părinte Serafim, fiecare dintre aceștia aducându-și obolul lor în sprijinul copiilor săraci din Moldova.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească la care au participat cu bucurie mulți credincioși.
În Hrisovul semnat de toți slujitorii și care a fost așezat în Sf. Masă, au fost meționate câteva informații legate de istoricul Sf. Locaș. Prima biserică construită pe acest loc datează din anii 1055. Ea a fost zidită de Contele Giselbert II şi consacrată de un episcop vicar din Trier. În 1843, administraţia oraşului Luxembourg zideşte o noua biserică, sfinţită cu hramul Sfântul Matei, în 2 august 1845 de episcopul Jean Théodore Laurent, vicar apostolic pentru Luxemburg. Datorită degradării ei rapide se hotărăște zidirea unei noi biserici. Astfel, în anul 1871 este construită biserica actuală, operă a arhitectului Charles Arendt care a fost sfinţită în 1 Septembrie 1872 de episcopul Nicolas Adames de Luxemburg.
După reforma liturgică a Consiliului II Vatican, noua Sfântă Masă a primit doar tăbliţa de consacrare din 1872, care poartă moaştele Sfinţilor belgieni, Monulphe si Gondolphe.
Din 1995, prin bunăvoinţa Arhiepiscopiei Catolice şi a Părintelui Joseph Ries, Biserica Sfântul Matei găzduiește, Parohia ortodoxă română “Nașterea Domnului” din Luxembourg. Părintele Joseph Ries, parohul comunități catolice locale, trecut la Domnul în 26 Mai 2006 , a ajutat mult moral şi financiar comunitatea românească din Luxemburg, fiind un mare iubitor al Ortodoxiei.
Prin prin strădania preoților slujitori și a Consiliului Parohial, în anul 2016, Primăria din Luxemburg, Arhiepiscopia Romano-Catolică și Ministerul Culturii au aprobat proiectul de instalare a unui altar ortodox în biserică.
Prin decizia Consiliului Eparhial din 12 septembrie 2024, s-a hotărât ca PC Pr. Ion Tîrgoala să fie numit în funcția de paroh începănd cu data de 1 octombrie 2024, astfel părintele Ion Tîrgoalaă si-a început parohiatul sub Acopărământul Maicii Domnului.